Suport informativ Zilua Mondiale a Sănătății Orale– 20 martie 2021
cu genericul ,,Fii mândru de gura ta!”
Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost adoptată de Adunarea Generală a Federaţiei Dentare Internaţionale, pe 26 octombrie 2007, la Dubai, Emiratele Arabe Unite şi a fost celebrată pentru prima dată pe 12 septembrie2008.
Ziua Mondială a Sănătății Orale continuă să fie sărbătorită la nivel global în fiecare an pe 20 martie. Scopul acestei zile este de a împuternici oamenii cu instrumentele și cunoștințele necesare pentru prevenirea și controlul bolilor orale, care afectează aproape 3,5 miliarde de oameni din întreaga lume. Ziua Mondială a Sănătății Orale încurajează oamenii să aibă grijă de sănătatea lor orală prin adoptarea unei bune rutine de igienă orală și gestionarea factorilor de risc. Păstrarea sănătății orale poate ajuta la menținerea sănătății minții și a corpului, precum și la protejarea împotriva răspândirii infecțiilor.
În următorii trei ani, tema generală a campaniei trimite un mesaj simplu, dar puternic:„Fii mândru de gura ta!”. Cu această chemare la acțiune, specialiștii speră să motiveze oamenii să-și prețuiască și să aibă grijă de gura lor și să înțeleagă căprocedând astfel, pot contribui la protejarea sănătății și bunăstării lor generale.
Anul acesta, dorim să inspirăm schimbarea, concentrându-ne pe importanța sănătății orale pentru sănătatea generală, deoarece o sănătate orală bună vă poate ajuta să trăiți o viață mai lungă și mai sănătoasă. Pentru aceasta merită să acționăm.
Sănătate orală pentru toți: Să-i ajutăm și pe alții să fie mândri de gura lor!
Cel mai important lucru este ca sărbătorile Zilei Mondiale a Sănătății Orale să se desfășoare în condiții de siguranță. Pandemia COVID-19 a schimbat derularea și amploarea evenimentelor pe viu, dar cu ajutorul tehnologiilormoderne avem mult mai multe posibilități. Astăzi avem mai mult timp pentru a organiza evenimente în cadrul campaniilor mondiale, cu un impact major pentru fiecare, dar, totodată, cu un risc redus pentru sănătate.
Ce înseamnă sănătatea bucală (orală)?
Conform definiţiei OMS, sănătatea orală reprezintă absenţa afecţiunilor dentare, a durerii faciale cronice, a cancerului oro-faringian, a inflamaţiilor orale, a defectelor congenitale cum ar fi labioschizis sau palatoschizis (despicăturii buzei superioare sau a palatului bucal), afecţiunilor gingivale, cariilor dentare,a pierderii dinţilor şi a altor boli, care afectează gura şi cavitatea orală.
De ce contează sănătatea bucală?
• O gură sănătoasă vă permite să vorbiți, să zâmbiți, să mirosiți, să gustați, să atingeți, să mestecați, să înghițiți și să transmiteți o serie de emoții cu încredere și fără durere, disconfort sau boli.
• Boala orală poate afecta fiecare aspect al vieții, inclusiv relațiile personale și încrederea în sine. Aceasta poate genera dureri semnificative, anxietate, desfigurare, infecții acute și cronice, alimentație precară, tulburări de somn și poate duce la izolarea socială, pierderea locului de muncăsau a zilelor de studiu și afectarea calității vieții.
• Majoritatea patologiilor cavității bucale pot fi prevenite în mare măsură și pot fi tratate în stadii începătoare.
Câți oameni sunt afectați de bolile orale?
• Bolile orale afectează aproape 3,5 miliarde de oameni din întreaga lume.
• Se estimează că 2,3 miliarde de oameni suferă de carii dentare ale dinților permanenți, la nivel global.
• Caria dentară netratată a dinților permanenți este cea mai frecventă afecțiune de sănătate, la nivel global.
• Peste 530 de milioane de copii suferă de carii dentare ale dinților primari (dinții de lapte).
• Boala gingivală (parodontală) se numără printre cele mai frecvente boli ale umanității, afectând până la 50% din populația globală.
• Boala severă a gingiei (parodontală), care poate duce la pierderea dinților, afectează 10% din populația globală.
• Cancerul oral, care include cancerul buzelor, al altor părți ale gurii și al oro-faringelui (o parte a gâtului din spatele gurii), este unul dintre cele mai frecvente 10 tipuri de cancer, cu aproximativ 300-700 de mii de cazuri noi în fiecare an.
• Buzele și palatinul fisurat (despicat), sunt cea mai frecventă anomalie congenitală a feței și gurii și pot afecta un copil din 500 de nou-născuți. Ele apar atunci când părțile buzei și / sau ale palatinului nu fuzionează în timpul dezvoltării fetale.
• Noma, întâlnită mai ales în Africa sub-sahariană, este o boală gangrenoasă severă a gurii și a feței. Afectează primordial copiii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani, care suferă de malnutriție, boli infecțioase, trăiesc în sărăcie extremă, cu igienă orală precară.Fără tratament, noma este fatală în 90% din cazuri.
În Republica Moldova, în 2019, au fost înregistrate 1560084 vizite la stomatologi și dentiști, dintre care 612658 în rândul copiilor. Aceste cifre sunt în creștere comparativ cu anul 2018, în care au fost înregistrate 1535042 la adulți, dintre care 608981 la copii.
Totodată, la nivel republican, în 2019, în procesul de profilaxie planificată a cavității bucale au fost antrenate 13,6% din populație, comparativ cu 13,5% în 2018. Din numărul persoanelor examinate, 39,1% persoane au avut nevoie de asanarea cavității bucale, comparativ cu 39,2% în 2018. Ponderea copiilor antrenați în profilaxia planificată a cavității bucale în 2019 a fost de 53,2%, comparativ cu 53,3% în 2018. Din numărul total de copii examinați, 33,6% au avut nevoie de asanarea cavității bucale în 2019, comparativ cu 32,8% în 2018.
Factorii de risc pentru afecțiunile orale sunt:
• Dieta bogată în zahăr şi grăsimi şi săracă în fibre, vitamine şi minerale esenţiale se asociază cu carii dentare şi pierderea prematură a dinţilor.
• Fumatul este implicat în numeroase afecţiuni incluzând cancerul oro-faringian, afecţiuni parodontale şi a altor ţesuturi din cavitatea bucală, pierderea dinţilor.
• Consumul excesiv de alcool creşte riscul apariţiei cancerului cavităţii bucale.
Alcoolul este un factor de risc major pentru numeroase probleme sociale şi violenţa fizică care adesea generează fracturi ale oaselor feţei sau a dinţilor.
• Igiena orală deficitară şi ignorarea vizitelor regulate la medicul dentist se asociază cu afecţiuni gingivale şi carii dentare.
• Nefolosirea echipamentelor de protecție în timpul practicării anumitor tipuri de sport sau a utilizării vehiculelor cu motor poate fi cauza unor traumatisme faciale.
Cum să practicați o bună igienă orală și să vă mențineți gura sănătoasă pe tot parcursul vieții?
Ø Scădeți consumul de zahăr din alimentaţie;
Ø Alimentați-vă echilibrat;
Ø Consumațifructe şi legume;
Ø Renunţați la fumat;
Ø Descurajați copiii şi tinerii să fumeze;
Ø Reduceți consumul de alcool;
Ø Asigurați un nivel scăzut, dar constant de fluor în cavitatea bucală. Fluorul poate fi obţinut din apa potabilă, sare, lapte, apă de gură sau pastă de dinţi fluorizată, precum şi prin aplicarea profesională de fluor de către medicul dentist;
Ø Asigurați accesul la apa curată pentru o igienă generală mai bună şi o igienă orală corespunzătoare;
Ø Folosiți eficient echipamentele de protecţie în cazul practicării anumitor sporturi sau a utilizării vehiculelor;
Ø Practicați o igienă orală corectă;
Ø Părinții trebuie să fie instruiți despre sănătatea orală în timpul sarcinii şi vârsta la care copilul trebuie să meargă pentru prima dată la medicul dentist;
Ø Efectuați vizite regulate (cel puţin două pe an) la medicul dentist;
Ø Cancerul cavităţii orale şi leziunile pre-canceroase trebuie prevenite prin implicarea specialiştilor în sănătate dentară în realizarea acţiunilor de screening, diagnostic precoce, intervenţii adecvate în cazul prezenţei unor factori de risc cum ar fi fumatul sau consumul excesiv de alcool.
Toate părțile interesate, inclusiv publicul larg, profesioniștii din domeniul sănătății orale, Guvernul și factorii de decizie, trebuie să se unească pentru a implementa intervențiile recomandate pentru îmbunătățirea sănătății orale a populației pe parcursul întregii vieți,ce va influența indirect reducerea sarcinii generale a bolilor netransmisibileși va micșora povara globală a bolilor orale.
Prevenirea este cea mai bună opțiune, asumați-vă grija pentru sănătatea bucală!